Liniste...

Cerul insorit prevestea o zi mai mult decat placuta, norii erau imaculati, vantul batea usor, cladirie de un 1 km inaltime strapungeau cerul albastru si rece, pavajul era umed si curat-ploaia de azi noapte era vinovata de asta.
Ma grabeam catre laborator, trebuia sa ajung cat mai repede posibil, sa termin ceea ce trebuia de mult terminat, poate si de acum 3 ani...de ce?Nu ma intrebati, nici eu nu stiu.Drumul era anevoios si serpuit, macar asta ma facea om, sa ma utilizez de propriile mele puteri, uram metroul si orice alt aparat care "ne facea" lumea mai usoara, dar noi deveneam tot mai dependeti de el si ne uitam esenta.
-Deci azi vreau sa scap de aici, din porcaria asta.
Asta imi ziceam mereu cand ocoleam un transportor de persoane, chiar nu mai suportam aceasta lume, aceasta tentativa de viata, totul inchis intr-o lume sintetica, unde pana si mancarea este sintetica si insipida, ne-am otravit planeta acum 3500 de ani, si acum a devenit prea curata, o inchisoare a omului, fiinta care este blestemata cu intelect, cu alegerea de a crea si de a distruge, asta suntem fiinte inteligente, dar destul de proaste ca sa ne inchidem in 4 pereti, atat corpurile, dar si mai grav mintile.
Chiar nu mai suportam aceste cladiri, aceasta planeta, aceasta megalomanie naturala ce se afla intiparita in mintea noastra- ne-am transformat propria planeta intr-un mare oras, sufocant, fara urma de flora sau fauna, care incet dar sigur ne distruge ceea ce ne face oameni.
In sfarsit ajung unde mi-am dorit, nu este nimeni, laboratorul este gol, dupa ce am utilizat liftul gravitational ma simt putin ametit, dar reusesc sa repar ceea ce trebuia de mult facut, ecuatiile intradimensionale, dar sa nu mai zic despre teoria stringurilor, aparuta acum acum 3 milenii si jumatate, totul are nevoie de o precizie atomica, orice si as putea ajunge mort si totul a fost in zadar.
Intr-un final il termin si fara sa mai stau pe ganduri, il pornesc;poarta interdimensionala avea o culoare atat de calma si atat de frumoasa incat puteai spune ca acolo viata a inceput, totul era asa de placut, dar a trebuit sa pasesc, ezit putin, ma gandesc ce vor face cand vor descoperi acest aparat, nu mai conta, vroiam sa scap, sa evadez, dar ce ma asteapta? Nu mai conta.Pasesc.
Si o lume cum doar visam, coline verzi pline de iarba deasa si grasa, plina de roua in spate am o padure cu arbori pe care nu i-am vazit nici macar in Marea Gradina Planetara, totul este mirific, prea frumos, totul este intr-o liniste perfecta. Ma asez cu privirea spre cer, cerul este la fel cum era si inapoi , tot pe pamant dar acum sunt intr-o alta dimensiune, tot pe Pamant? ma intreb, nu termin bine gandul si deasupra mea vad pe cineva in haine albe, ca de medic.
-Cine esti?il intreb cu un aer suspicios.
-Eu?ar trebui sa spui tu cine esti, ca nimeni nu intra aici fara voia mea!
-Dar cine esti?
-Eu? Sfantul Petru!